" Fântâna Norocului", de J.K Rowling

         

Sus pe un deal, într-o grădină fermecată, înconjurată de ziduri înalte şi protejată de magie puternică, Fântâna Norocului curgea.

          O dată pe an, între orele răsăritului şi orele apusului, în ziua cea mai lungă, un singur nenorocos primea şansa de a lupta pentru a ajunge la Fântână,pentru a se îmbăia în apele ei şi pentru a dobândi noroc pentru vesnicie.

         În ziua hotărâtă, sute de oameni au călătorit din intregul regat pentru a ajunge la zidurile grădinii înainte de zori. Bărbat şi femeie, sărac şi bogat, tânăr şi bătrân, cu puteri magice sau fără, ei s-au strâns în întuneric, fiecare sperând că va fi cel ce va primi şansa de a intra în grădină.

         Trei vrăjitoare, fiecare purtând povara suferinţei, s-au întâlnit la marginile mulţimii şi şi-au împărtăşit una alteia necazurile în timp ce aşteptau răsăritul.

          Prima, pe nume Asha, avea o boală pe care nici un Vindecător nu o putea trata. Ea spera ca Fântâna va izgoni simptomele  şi-i va oferi şansa la o viaţă lungă şi fericită.

          Celei de-a doua vrăjitoare, pe nume Altheda, i-au fost furate bagheta, casa şi aurul de către un mag malefic. Ea spera ca Fântâna să o salveze din neputinţă şi sărăcie.

         A treia, pe nume Amata, fusese abandonată de bărbatul pe care-l iubea nespus de mult, şi credea că inima sa nu avea sa se vindece vreodată. Spera ca Fântâna să o elibereze de amărăciune şi dor.

        Compătimindu-se una pe alta, cele trei femei s-au înţeles ca, de le va lovi şansa, să se unească şi să încerce să ajungă la Fântână împreună.

        Cerul era spintecat de primele raze de soare şi se deschise o crăpătura în zid. Mulţimea a înaintat, înghesuindu-se, şi fiecare om striga motivul pentru care merita binecuvântarea Fântânii.

Liane din grădina de dincolo şerpuira prin mulţimea care se împingea si s-au răsucit în jurul primei vrăjitoare – Asha. Ea a apucat-o de încheietură pe a doua vrăjitoare, Altheda, care – la rândul ei – a apucat hainele celei de-a treia vrăjitoare, Amata.

        Amata a fost prinsă în armura unui cavaler cu expresie sumbră pe chip, care stătea călare pe un cal numai piele şi os.

        Lianele le-au tras pe cele trei vrăjitoare prin crăpătura din zid, iar cavalerul a fost târât de pe armăsar, după ele.

        Strigătele furioase ale mulţimii dezamăgite s-au ridicat în aerul dimineţii, apoi au pierit, în timp ce zidurile grădinii s-au închis din nou.

        Asha şi Altheda erau furioase că Amata l-a adus accidental pe cavaler.

-                   - Doar o persoană se poate îmbăia în Fântână ! Va fi şi asa destul de greu să ne decidem care dintre noi va fi, fără să mai adăugam şi pe altcineva !

       Sir Luckless, aşa cum era cunoscut cavalerul pe tărâmurile de dincolo de ziduri, a observat că femeile erau vrăjitoare şi, neavând puteri magice sau altă abilitate specială în turnir sau duelul cu sabia, care l-ar fi putut face să se distingă de alţi bărbaţi fără puteri, era sigur că nu avea nici o speranţă de a le învinge. Prin urmare, şi-a exprimat intenţia de a se retrage în spatele zidurilor, din nou.

      Auzind acestea, Amata se înfurie, la rândul ei:

-                  -Inimă slabă ! l-a admonestat  Scoate-ţi sabia, cavalere, şi ajută-ne să ne atingem ţelul !

      Şi astfel cele trei vrăjitoare şi uitatul om în armură s-au aventurat mai departe în grădina fermecată, unde ierburi rare, fructe şi flori creşteau din abundenţă pe fiecare parte a potecilor luminate de soare. Nu au întâlnit nici un obstacol până ce au ajuns la baza dealului pe care era aşezata Fântâna.

     Acolo, însă, înfăşurat în jurul bazei dealului, stătea un monstrous vierme alb, umflat şi orb. Când cei patru s-au apropiat, a întors spre ei o faţă respingătoate şi a slobozit următoarele vorbe:

-              - Plăteşte-mă cu dovada suferinţei tale.

Sir Luckless a scos sabia, având intenţia de a ucide bestia, dar lama sa s-a rupt. Atunci Altheda a aruncat cu pietre spre Vierme, în timp ce Asha şi Amata încercau fiecare vrajă care ar fi putut să subjuge sau să hipnotizeze creatura, dar puterea baghetelor lor nu avea mai mult efect decât pietrele aruncate de Altheda: Viermele nu le lăsa să treacă.

    Soarele se ridica tot mai sus pe cer, iar Asha, disperând, a început să lăcrimeze. 

    Atunci, Viermele cel mare şi-a aşezat faţa pe a ei şi i-a băut lacrimile care-i curgeau pe obraz. Cu setea potolită, Viermele se târâ deoparte şi dispăru într-o gaură din pâmânt.

    Bucurându-se de dispariţia Viermelui, cele trei vrăjitoare şi cavalerul începură să urce dealul, siguri că vor ajunge la Fântână înainte de amiază.

    Dar, la jumătatea urcuşului pe povârniş, au dat peste cuvinte încrestate în pământul din faţa lor:

-              - Plateşte-ma cu fructul chinului tău.

Sir Luckless scoase singura monedă pe care o avea şi o aşeză pe coasta ierboasă a dealului, dar banul se rostogoli şi fu pierdut.

Cele trei vrăjitoare şi cavalerul au continuat să urce, dar chiar de au mers ore bune, nu au avansat nici măcar un pas. Varful dealului nu se apropia, iar inscripţia se afla încă în pământul din faţa lor.

     Toţi erau descurajaţi, în timp ce soarele se ridica deasupra capetelor lor şi începea să se scufunde spre orizontul îndepărtat, dar Altheda mergea mai repede şi mai greu decât oricare, îndemnându-i pe ceilalţi să îi urmeze exemplul, în ciuda faptului că nu avansa deloc pe dealul fermecat.

-               - Curaj, prieteni, şi nu cedaţi ! strigă ea, ştregând transpiratia de pe sprânceană.

    Picăturile căzură, strălucind, pe pământ, inscripţia ce le bloca drumul dispăru, iar ei realizară ca erau din nou capabili să înainteze.

   Încântaţi de eliminarea celui de-al doilea obstacol, s-au grăbit către culme cât de repede au putut, pâna când, în sfârşit, au zărit Fântâna, strălucind ca un cristal într-un umbrar de flori şi copaci.

   Dar, înainte să ajungă la ea, au întâmpinat un râu care curgea în jurul vârfului dealului, restricţionând drumul. În adâncurile apei limpezi, zăcea o piatră netedă care purta cuvintele:

-            - Plăteşte-mă cu comorile trecutului tău.

Sir Luckless încercă să plutească pe râu folosindu-şi armura, dar se scufundă. Cele trei vrajitoare l-au tras pe bărbat din apă, apoi au încercat să sară pârâul, dar acesta nu le lăsa să treaca şi în tot acest timp soarele cobora tot mai mult pe cer.

   Aşa că au început să cugete cu privire la înţelesul mesajului de pe piatră, iar Amata a fost prima care a înţeles.

 Luându-şi bagheta, îşi extrase din minte toate amintirile fericite cu iubitul dispărut şi le scăpă în apele repezi. Curentul le mătură şi apărură pietre pe care puteau păşi, iar cei patru tovarăşi reuşiră, în sfârşit, să ajungă în vârful dealului.

   Fântâna sclipea înaintea lor, aşezată în mijlocul ierburilor şi florilor rare şi mult mai frumoase decât toate pe care le văzura până atunci. Cerul ardea în flăcări rubinii şi era timpul să se decidă cine avea să se îmbăieze în apele limpezi.

   Totuşi, înainte să poată fi luată o decizie, fragila Asha se prăbuşi la pământ. Epuizată de drumul către culme, era pe moarte.

    Cei trei tovarăşi ar fi cărat-o până la Fântână, dar Asha, în agonia morţii, îi implora să nu o atingă.

    Atunci, Altheda se grăbi să culeagă ierburile pe care le consideră cele mai utile, le amestecă în tigva de apă a lui Sir Luckless şi turnă amestecul în gura Ashei.

    În cele din urmă, Asha putu să se ridice şi, în plus, simptomele temutei maladii dispăruseră.

-              - Sunt vindecată ! strigă ea. Nu mai am nevoie de Fântână. Lăsaţi-o pe Altheda să se îmbăieze !

    Dar Altheda era ocupată să adune mai multe ierburi în şorţ:

           - Dacă pot să vindec această boală, voi câştiga destul aur ! Lăsaţi-o pe Amata să se îmbăieze.

   Sir Luckless se înclină, îndemnând-o pe Amata să mearga spre Fântâna, dar ea dădu din cap. Râul spălase regretele sale legate de iubitul său, iar ea îşi dădea acum seama ce om crud şi necredincios fusese.  Faptul că scăpase de el îi aducea suficientă fericire.

-            - Bunule domn, tu trebuie să te îmbăiezi, ca răsplată pentru tot cavalerismul tău !

   Făcând zgomot, cavalerul înaintă spre Fântână în ultimele raze ale soarelui şi se îmbăie, uimit că el fusese cel ales din sute si zăpăcit de norocul său incredibil.

   În timp ce soarele se scufunda, dispărând dincolo de orizont, Sir Luckless ieşi din apă, purtând încă gloria triumfului asupra lui şi se aruncă în armura sa ruginită la picioarele Amatei, care era cea mai amabilă şi mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată.

Îmbujorat de success, el îi ceru mâna şi inima, iar Amata, la fel de încântată, realiză că a găsit un bărbat demn de ele.

   Cele trei vrăjitoare şi cavalerul porniră în josul dealului împreună, mână în mână, şi toti au dus vieţi lungi şi fericite, fără să ştie sau să suspecteze vreodată ca apele Fântânii nu erau deloc fermecate.

Sfârşit

Sfarsit.