" Babbitty Rabbity şi al ei butuc chicotitor ", de J.K. Rowling

Acum mult timp, într-un ţinut îndepărtat, trăia un rege nebun, care decise că numai el ar trebui să aibă puteri magice.

Prin urmare, i-a poruncit căpitanului armatei sale să înfiinţeze o Brigadă a Vânătorilor de Vrăjitoare şi le-a dăruit o haită de câini de vânătoare fioroşi.

Tot atunci, regele a transmis o proclamaţie pentru a fi citită în orice oraş şi sat din regat: " Dorit de rege, un Instructor în Magie ".

Nicio vrăjitoare şi niciun vrăjitor adevărat nu a îndrăznit să se ofere voluntar pentru post, pentru că toţi se ascundeau de Brigada Vânătorilor de Vrăjitoare.

Totuşi, un şarlatan viclean fără puteri magice a văzut o şansă de a se îmbogăţi şi a ajuns la palat pretinzând că este un vrăjitor cu un talent enorm.

Şarlatanul a efectuat câteva trucuri simple, care l-au convins pe regele nebun de puterile sale şi a fost imediat numit " Maestrul Magician Şef al Regelui "

Şarlatanul a cerut un sac mare cu aur pentru a putea cumpăra baghete şi alte trebuinţe vrăjitoreşti. De asemenea, el a cerut mai multe rubine pentru a le folosi în aruncarea farmecelor vindecătoare şi un pocal de argint sau două pentru păstrarea şi maturarea poţiunilor.

Regele nebun i-a furnizat toate acestea.

Şarlatanul a înmagazinat comoara la loc sigur în casa sa şi s-a întors pe pământurile Palatului.

Nu ştia că era pândit de o femeie în vârstă care trăia într-o colibă din vârful pământurilor. Numele ei era Babbitty şi era spălătoreasa care păstra rufele palatului moi, parfumate şi albe.

Trăgând cu ochiul de după cearceafurile care se uscau, Babbitty l-a văzut pe Şarlatan rupând două ramuri dintr-unul din copacii regelui şi dispărând în palat.

Şarlatanul i-a dat o ramură Regelui şi l-a asigurat că era o baghetă de o " putere formidabilă ".

- Va merge, însă, a spus şarlatanul, numai când vei fi demn de ea.

În fiecare dimineaţă, şarlatanul şi regele ieşeau pe pământurile castelului, unde fâlfâiau baghetele şi strigau dobitocii spre cer.

Şarlatanul avea grijă să efectueze mai multe trucuri aşa încât regele să rămână convins de priceperea Marelui său Vrăjitor. şi de puterea baghetelor care au costat atât de mult aur.

Într-o dimineaţă, în timp ce regele nebun şi şarlatanul îşi fâlfâiau ramurile, ţopăiau în cercuri şi cântau rime fără sens, un râs zgomotos ajunse la urechile regelui.

Babbitty spălătoreasa îi privea pe rege şi pe şarlatan de la fereastra micuţei sale cabane şi râdea atât de tare încât, în curând se scufundă, dispărând, neputând să se mai ţină pe picioare.

- Trebuie că arăt nedemn, făcând-o pe spălătoreasă să râdă atât ! spuse regele.

Îşi încetă săritul şi fâlfâitul ramurilor şi să încruntă.

- Încep să mă plictisesc de antrenament ! Când voi fi pregătit să efectuez vrăji adevărate în faţa supuşilor mei, Vrăjitorule ?

Şarlatanul încercă să-şi linişteasca discipolul, asigurându-l că va fi curând capabil de trucuri incredibile de magie, însă râsul lui Babbitty îl înţepase pe regele nebun mai mult decât ştia şarlatanul.

- Mâine, spuse regele, ne vom invita curtea să-şi privească regele efectuând magie !

Şarlatanul văzu că venise timpul să-şi ia comoara şi să dispară.

- Din păcate, Majestate, este imposibil. Am uitat să spun Majestăţii Voastre că trebuie să pornesc într-o lunga călătorie mâine -

- Dacă părăseşti acest palat fără permisiunea mea, Vrăjitorule, Brigada mea Vânători de Vrăjitoare te va vâna cu ajutorul câinilor ! Mâine dimineaţă mă vei asista făcând magie în beneficiul lorzilor şi doamnelor, iar dacă vreunul râde de mine, te voi decapita !

Regele năvăli înapoi la palat, lăsându-l pe şarlatan singur şi temător. Toată viclenia lui nu-i mai era acum de niciun folos, pentru că nu putea fugi şi nici nu îl putea ajuta pe Rege cu magia pe care nici unul dintre ei nu o cunoştea.

În căutarea unui mod de a-şi descărca furia şi teama, şarlatanul se apropie de fereastra lui Babbity spălătoareasa.

Privind înăuntru, o văzu pe micuta femeie bătrâna stând la masă, lustruind o baghetă.

Într-un colţ în spatele ei, cearceafurile regelui se spălau într-o cadă de lemn.

Şarlatanul înţelese că Babbitty era o vrăjitoare adevărată şi că ea, care îl pricopsise cu această problemă teribilă, putea să o şi rezolve.

- Babo ! mugi şarlatanul. Râsul tău m-a costat scump ! Dacă eşuezi să mă ajuţi, te voi denunţa ca vrăjitoare şi tu vei fi cea sfâşiată de câinii regelui !

Bătrâna Babbitty zâmbi către şarlatan şi îl asigură că va face tot ce-i stătea în putere pentru a-l ajuta.

Şarlatanul o instrui să se ascundă Într-un tufiş cât regele îşi ţinea spectacolul magic şi să efectueze vrăjile regelui în locul acestuia, fără ştiinţa lui.

Babbitty fu deacord cu planul, dar puse o întrebare:

- Ce se va întâmpla, sire, dacă regele încearcă o vrajă pe care Babitty nu o poate efectua ?

Şarlatanul o luă peste picior.

- Magia ta e mai mult decât egală cu imaginaţia nătăraului ăluia ! o asigură el, şi se retrase la castel, foarte mulţumit de deşteptăciunea sa.

Dimineaţa următoare, lorzii şi doamnele din regat s-au strâns pe pământurile palatului.

Regele a urcat pe scena din faţa lor, avându-l lângă el pe şarlatan.

- Pentru început, voi face ca pălăria acelei doamne să dispară ! strigă regele, îndreptându-şi ramura spre o doamnă de viţă nobilă.

Din interiorul unui tufiş aflat în apropiere, Babbitty îşi îndreptă bagheta spre pălărie, făcând-o să dispară. Mare a fost mirarea şi admiraţia publicului şi răsunătoare aplauzele pentru jubilantul rege.

- În continuare, voi face acel cal să zboare ! strigă regele, îndreptându-şi ramura spre propriul lui armăsar.

Dinăuntrul tufişului, Babbitty îşi îndreptă bagheta spre cal, ridicându-l sus, în aer.

Mulţimea se infioră şi se miră încă şi mai mult, şi toţi îşi strigau aprecierea pentru regele magic.

- Şi acum, spuse regele, uitându-se peste tot prin jur pentru a găsi inspiraţie, iar Căpitanul Brigăzii Vânătorilor de Vrăjitoare fugi spre el.

- Majestate, spuse Căpitanul, chiar în această dimineaţă Sabre a murit deoarece a mâncat o ciupercă otrăvitoare. Adu-l înapoi la viaţă, Majestate, cu bagheta dumitale !

Şi căpitanul ridică pe scenă trupul neînsufleţit al celui mai mare dintre câinii vânători de vrăjitoare.

Regele nebun şi-a învârtit ramura şi a îndreptat-o spre câinele mort... Dar, interiorul tufişului, Babbitty zâmbi  şi nu se deranjă să-şi ridice bagheta, pentru că nici o magie nu poate ridica morţii.

Când câinele nu se urni, mulţimea începu întâi să şoptească, apoi să râdă. Suspectau că primele două isprăvi ale regelui nu fuseseră decât niste trucuri obişnuite.

- De ce nu merge ?! răcni regele la şarlatanul care îşi aminti de ultimul şiretlic care îi mai rămăsese.

- Acolo, Majestate ! Acolo ! strigă arătând spre tufişul unde Babbitty stătea ascunsă. O văd clar ! O vrăjitoare malefică îţi blochează magia cu propriile sale vrăji rele ! Capturaţi-o ! Cineva s-o captureze !!

Babbitty evadă din tufiş şi Brigada Vânătorilor de Vrăjitoare porni la vânătoare, eliberându-şi câinii care lătrau după sangele lui Babbitty. Dar când ajunse la un gard jos, micuţa vrăjitoare dispăru din ochii lor, iar când regele, şarlatanul şi toţi curtenii s-au strâns de cealaltă parte, au găsit haita de câini vânători de vrăjitoate lătrând şi agitându-se în jurul unui copac bătrân şi aplecat.

- S-a preschimbat într-un copac !! răcni şarlatanul şi, temându-se ca nu cumva Babbitty să se transforme înapoi în femeie şi să-l denunţe, adăugă:

- Tăiaţi-o, Majestate ! Aşa trebuiesc tratate toate vrăjitoarele malefice !

Fu adus un topor şi copacul bătrân fu doborât în uralele curtenilor şi ale şarlatanului.

Totuşi, în timp ce se pregăteau să se întoarcă la castel, auzul unui râs zgomotos i-a făcut să se oprească.

- Proştilor ! strigă vocea lui Babbitty, venind din butucul lăsat în urmă. Nici o vrăjitoare sau vrăjitor nu poate fi omorât tăiat în două ! Luaţi toporul, dacă nu mă credeţi, şi tăiaţi-l pe Marele Vrăjitor !

Căpitanul Brigăzii de Vânători de Vrăjitoare era nerăbdător să facă experimentul, dar în timp ce ridica toporul, şarlatanul căzu în genunchi, cerând îndurare şi recunoscându-şi ticăloşenia.

Cât timp era tras către temniţe, butucul copacului râse mai răsunător ca niciodată.

- Despicând în două o vrăjitoare ai dezlănţuit un blestem cumplit asupra regatului tău ! i-a spus regelui înmărmurit. De acum înainte, fiecare vătămare pe care le-o produci amicilor mei vrăjitori şi vrăjitoare o vei simţi ca o lovitură de topor, până când îţi vei doi să poţi să mori !

Auzind asta, regele căzu şi el în genunchi şi îi spuse butucului că va emite o declaraţie prin care va proteja toate vrăjitoarele şi toţi vrăjitorii din regat, permiţându-le să-şi practice magia în linişte.

- Foarte bine, spuse butucul, dar încă nu ai făcut pace cu Babbitty !

- Orice ! Orice ! plânse regele nebun, storcându-şi mâinile înaintea butucului.

- Vei ridica o statuie a lui Babbitty pe mine, în memoria bietei tale spălătorese şi ca să-ţi amintească mereu de propria ta nerozie ! porunci butucul

Regele fu deacord şi promise să aducă cel mai priceput sculptor din ţinut şi să facă statuia din aur pur.

Apoi, uşurat, regele împreună cu toată nobilimea se întoarse la palat, lăsând în urmă butucul de copac care râdea.

Când pământurile erau din nou pustiite, dintr-o gaură aflată între rădăcinile butucului se strecură un iepuraş voinic şi mustăcios, care-şi ţinea bagheta între dinţi.

Babbitty ţopăi dincolo de pământurile palatului şi tot mai departe, iar de atunci o statuie a spălătoresei a şezut pe butuc şi nici o vrăjitoare sau vrajitor nu mai fusese vreodată persecutat în regat.

Sfârşit