Hello, y’all !
Eu sunt Ygritte, iar astazi va voi povesti despre cum a fost
sa fiu librar si de ce mi-am dat demisia.
Am scris aceasta postare si am ales sa-mi fac publica experienta in incercarea de a darama miturile create de mass media despre aceasta meserie si cei ce o practica.
Am sa spun niste lucruri pe care mi-as fi dorit sa imi fie spuse mie, inainte de a alege aceasta " cariera " si sper ca aceasta postare sa ajunga la cat mai multa lume, mai ales la cei ce doresc sa devina librari, inchipuindu-si ca e un job de vis.
Ca librar, nu esti vreun " domnitor peste carti " sau vreun " vrajitor al rafturilor ", nu ai timp sa citesti si - dupa cum veti vedea mai jos - nu ai in preajma numai oameni deosebit de inteligenti si manierati. . Esti un simplu vanzator. Singura diferenta e ca, in loc de rosii si castraveti in Piata Chirila sau Nicolina, tu vinzi carti in mall si stai in picioare chiar si 12 ore, iar in schimb primesti mai putini bani decat o femeie de servici si multa oboseala ( fizica si psihica ).
In librarie nu intra numai oameni culti, asa cum ne place sa credem.
Intra oricine.
S-a intamplat o data sa fiu intrebata:
Dar inainte de toate, vreau sa spun ca “ povestea “ aceasta
este suta la suta adevarata. Nu am exagerat cu nimic. Doar am schimbat numele
persoanelor. Atat.
Cand am gasit anuntul de angajare la libraria L din Iasi, am
fost incantata ( ca orice iubitor de lectura, de altfel ), de ideea de a lucra
intr-o librarie, inconjurata de carti si de oameni culti, carora le place sa
citeasca. Prin urmare, mi-am trimis numai decat CV-ul si, peste ceva timp, am
fost contactata de o tipa care s-a prezentat ca fiind Ramona si dorea sa
stabilim un interviu in saptamana aceea.
In ziua interviului, in timp ce raspundeam la intrebari, a
venit un tip – Pricop – care se aseza pe scaun si se uita la noi cum vorbim,
fara sa spuna prea multe in acest timp. Din aceasta cauza, am avut impresia ca
e un fel de asistent al Ramonei sau ceva de genul asta.
Interviul a decurs bine si, peste cateva zile, Ramona m-a
anuntat ca sunt angajata si tot ea a fost cea care mi-a trimis toate
documentele si informatiile necesare.
Asa ca, firesc, am crezut ca ea era sefa mea, cea de care trebuie sa
ascult.
In prima zi de munca, m-am intalnit din nou cu Pricop si
acesta m-a luat intr-un tur, sa-mi prezinte libraria si toti angajatii ei, dar
nu mi-a zis niciodata:
- - Eu-s Pricop, seful tau, care sa ma ajute sa
inteleg cine era capul acelui magazin. Parca se astepta ca eu sa intuiesc sau
ceva de genul, deci nu am stiut cine e seful meu decat prea tarziu.
Baietasul asta era, in aparenta, un tip
bland, binevoitor si prietenos dar, de fapt, era un mare sarpe veninos.
In scurtul timp cat am lucrat la aceasta
librarie mi-am dat tot interesul sa fac tot ce mi se cerea, si chiar si in
plus: ajutam clientii, stergeam praful, faceam vanzarile de dimineata, marfa,
ma urcam pe scara, faceam curat pe rafturi si stateam in genunchi, pe jos, atunci cand eram nevoie.
Niciodata nu am spus “NU” atunci cand cineva mi-a cerut ceva, chiar daca eram stoarsa de energie.
Si, totusi, mi se spunea ca nu fac nimic.
Erau scoase in evidenta doar greselile, iar
reusitele erau intampinate cu:
“ Hmm, nu am observat. Bravo tie… J “
Din aceasta cauza, nu m-am simtit
apreciata, incurajata, sustinuta.
De doua ori, l-am surprins pe Pricop
certandu-se cu niste colegi din librarie, iar cand i-am spus ca se cearta si cu
altii, nu numai cu mine, deci poate are o problema… Stiti ce mi-a spus ?
- - Ygritte, eu si ei suntem prieteni dinainte. Ne
permitem. Lor le permit critica.
Pardon ?! Accepti critica doar de la
prieteni, dar de la altii nu ? Lumea nu functioneaza asa, baietal. Eu am fost
criticata de oameni care nu-mi erau prieteni si nu m-am mai trantit cu dosu de
pamant sa spun:
- - Nu-mi sunteti prieteni !!! Nu ma puteti critica !!!!
In fiecare dimineata, dupa salut, urma o critica, o jignire.
Vorbea incet, de multe ori vocea lui era
acoperita de muzica din librarie si de cateva ori s-a intamplat sa n-am nici
cea mai vaga idee ca vorbise cu mine. M-am trezit ca statea ca popandau’ langa
usa si se uita la mine cu zambetul pe buze, cu dintii scrasnind probabil si
facandu-mi semn sa il urmez. Abia atunci mi-am dat seama ca are treaba cu mine.
Cand nu mai suportam critica, nu mai voiam
sa mai vorbesc cu el, ii intorceam spatele si plecam ca sa-mi vad de treaba in
continuare, in alta parte, striga dupa mine:
- - ASTA E SFIDARE ! ITI FAC RECLAMATIE LA BUCURESTI
!!
Prima data imi fusese putin teama, dar apoi
am auzit asta de atat de multe ori incat, in final, am spus:
- - Mi se rupe. Fa ce vrei.
Desi el a fost
primul care a ridicat tonul la mine, eu eram aia agresiva, cu toate ca nu l-am
batut, nu l-am injurat si nu l-am amenintat niciodata cu nimic, ci numai i-am
spus ce nu imi convenea la el, cat timp el se uita la mine cu ochelarii strambi
pe nas si un zambet fortat pe fata. Nu era greu sa-mi dau seama, dupa cum
clipea, ca fierbea de nervi.
Satula de
comportamentul lui, i-am spus o data:
- - Daca nu vezi ce fac bine… Schimba-ti dioptriile.
Asta, se pare, l-a ranit in orgoliu mai mult
decat as fi putut sa o fac injurand si mi-a zis ca o asemenea comportare ca a
mea nu a mai intalnit in toata viata lui, de 28-29 de ani. Eh, ce pot sa spun…
se pare ca nu are asa de multa experienta.
Il asigur ca se poate si mai rau.
Dupa ce, in
final, dadeam mana si credeam ca am ajuns la un consens, ca totul e ok… se
ducea si ma barfea pe la spate, incercand pe cat posibil sa-mi faca o reputatie
proasta peste tot. Infloarea atat de mult povestile, incat lumea avea impresia
ca-s o smardoaica si nu fac altceva decat sa bat colegii si clientii.
Am scapat de el
cand m-am mutat la alta locatie a L, din alt mall. Aici Ramona era, cu
adevarat, sefa mea.
Libraria asta
era mai mica decat precedenta, dar avea depozit. Depozit care era un dezastru
atunci cand am ajuns si se vedea CLAR ca nu fusese curatat de mult, iar colegii
mei nu stiau ce mai au pe acolo.
Rafturile cu carti erau pline de praf, in dezordine, la fel si
rafturile de jucarii si cele cu Yankee Candles.
In boxe sunau
melodii depresive, repetitive, unele dintre ele fiind reinterpretari nereusite
ale unor capodopere mai vechi.
O data, mi-am
permis si eu sa pun o melodie de la Carla’s si una de la The Motans. Nu dupa
mult timp, si s-a spus:
“ Ygritte, sa
stii ca noi avem mare grija ce melodii punem aici pentru ca vin parinti cu
copii si nu vrem reclamatii “.
Numai ca, mai
tarziu, sa aud ca in boxe suna o melodie gen “ Candy Shop “ de 50 Cent. Da,
intr-adevar, aveau maaare grija ce pun.
In acea librarie i-am cunoscut pe
altii, carora le vorbise Pricop despre mine.
De exemplu, pe
Dan.
Dan era, ca si Pricop, un rockeras cu parul lung, barba, aere de Eminescu renascut si care purta pe
el un tricou cu trupa nu stiu care. Din nou, in aparenta, un alt baietas de
gasca ….
…. care a calcat
stramb din prima zi in care a interactionat cu mine.
Imi vedeam de
treaba in librarie, stergand de praf si aranjand un dulap plin cu Yankee
Candles, cand ma trezesc cu baietasu' la cativa pasi de mine, holbandu-se gen O.O.
L-am vazut ca se
uita, dar nu am zis nimic, ci mi-am continuat treaba.
Peste cateva
momente vine el la mine:
I-am strans mana si i-am zis:
- - Te-am vazut ca te uiti ciudat si m-am gandit: “
o fi clienta “
Am ramas interzisa si nici pana azi nu-mi
pot da seama ce rationament logic folosise. Clienta care sterge si rearanjeaza raftul.
Unde mai vezi asa ceva ?! Really ?!
Si singurul care se uita ciudat era el. Dar
in fine…
El oricum avea destule probleme si se plangea
cat de naspa e viata lui, cat de ratat se simte, cat de mult il dispretuiesc
parintii ca nu a terminat facultatea, cate cosmaruri are noaptea din cauza asta
si cat de mult simte nevoia sa bea, sa se drogheze inainte sa tina o cuvantare
in public, ca altfel n-are curaj nici sa deschida gura.
… Si, cu toate ca incepusem prost,
incercam, totusi, sa ma port cu el cu manusi. Dar pe el in deranjau cele mai
mici chestii.
Ca de exemplu, intr-o seara, atunci cand
libraria era goala el veni la mine:
- - Pot sa ma duc la o tigara ?
Ca sa fiu draguta, i-am spus:
… Iar eu am ramas singura, cu toate ca
incepatorii nu trebuie lasati singuri in primele 3 luni – perioada de initiere.
Cat el lipsise, in magazin venisera
clienti si la casa se facuse coada. Si la o coada ca aceea, un incepator este
mai greu sa faca fata.
Fusesem gresit informata de catre Pricop ca
promotiile si reducere se introduc automat, de catre casa de marcat, asa ca… am cam intrat
in incurcatura cand o clienta s-a enervat pe mine ca nu i-am facut reducerea
promisa la raft.
Am inceput sa-i explic frumos ca … na …
sunt noua si am fost informata gresit. Dar nu a vrut sa inteleaga.
L-a asteptat pe Dan cu cartile in mana, la
intrare, a facut retur si le-a cumparat din nou, la reducere.
Dupa ce Dan a ajutat-o, ea a plecat iar el
si-a vazut de treaba prin librarie pana cand, la casa de seara, cand m-am
incruntat, neintelegand ceva, a rabufnit:
- - Degeaba te enervezi pe mine. Eu ar trebui sa ma
enervez pe tine. Nu-s obligat sa repar greseli inadmisibile dupa training.
Salariul meu e acelasi.
Cand l-am auzit, m-am oprit si m-am uitat
la el total interzisa: nu ti-am cerut sa faci nimic, nene, ce ai ? Cine te-a
obligat? Plus ca nu avusesem nici un training...
Si dupa toate tensiunile, eu eram cea care
incercam sa fac pace cu el, cat si cu ceilalti despre care voi vorbi dupa.
Dar ei fugeau pe ascuns la Ramona si
spuneau variante exagerate, iar in fata abureli de genul:
- - Nu vreau sa ma cert cu tine, Ygritte.
Ma vorbea pe la spate, cu ceilalti, se
batea in piept cu pumnu’ ca e “ bad boy”, dar fata in fata nu avea curaj nici
sa ma priveasca in ochi.
Berta Maricica:
Dupa cum se comportase in
prima zi, aveam impresia ca ne vom intelege bine. Dar apoi, cand o intrebam
ceva pentru un client, ca poate stia ea mai bine decat mine… trantea cartile pe
care le avea in mana pe raft, batea cu piciorul in pamant si se rastea:
- - NU ! E singurul exemplar.
Auzind astea, clientul punea produsul la
loc si se indrepta rapid spre usa.
Trantea usi, tipa dupa mine prin librarie,
ma lua cu gesturi de superioritate si cu formule de adresare gen: “ fetito “, punea
mana pe mine de parca eram prietene de-o viata ( ca sa ma intimideze, probabil, dar asemenea tactici nu merg pe mine ), toate sub ochii publicului.
Si tot ea imi spunea mie:
- - Nu in fata clientilor, Ygritte. Niciodata in
fata clientilor.
Te cam contrazici singura, sweetie…
Cand nu mai avea ce sa zica, ma imita sau se stramba la mine,
imi spunea sa imi strang lucrurile si sa plec, de parca era libraria lu ta-so.
Ultima data cand s-a strambat, in timp ce incercam sa ii explic Ramonei cum fusese situatia defapt, credea ca nu o vad si a fost foarte surprinsa ( la fel ca toti ceilalti ) cand i-am spus:
- Nu te mai stramba la mine, ca nu esti frumoasa :).
De parca era vreun secret...
Ocupa mereu cel mai bun scaun care mai
ramasese, pentru ca celelalte pe care le incercase inainte erau stricate acum
din cauza ei, asa ca eu si ceilalti colegi stateam in picioare, in timp ce ea
statea la calculator sau manca. Sustinea ca e la dieta, ca vrea sa slabeasca, dar o vedeai mereu ducandu-se in Carrefour sau rugand pe X sau Y cand se duceau sa ii ia si ei ceva.
Cand mi-a spus, inainte de a baga un sendvis, sa ma bucur de banii pe care ii primesc, cu o grimasa pe fata si un ton batjocoritor, nu am putut sa nu-i raspund:
- Si tu sa te bucuri de mancare, ca si asa e singurul lucru de care te poti bucura.
Purta mereu aceleasi haine: blugi, o camasa albastra, cu mainile suflecate si o pereche de cizme.
Dar nu o judec, poate ca erau singurele haine care ii mai veneau.
O data, cand am aranjat niste carti ca sa
arate mai frumos, Maricica asta s-a dus ea repede sa il deranjeze la loc.
Alta data, cand cautam o carte, ea a vazut
asta si s-a dus in depozit, a luat-o si a trantit-o pe raft.
Dupa atatea nasoale si dupa cate ori mi-a
spus, in batjocura, cu gura plina de mancare: “ ce ai invatat de cand esti aici
? nu stii nimic “, dupa ce trantise cu pumnu in balansoar cand
o intrebasem ceva….
… Nu am mai bagat-o in seama.
Aproape de final, s-a dat mare cum, vezi Doamne, ma
ajuta ea pe mine, fata de o clienta, dar eu faceam cu totul altceva si nici nu
ma uitam la ea. Apoi, desi ea facuse momentul ala sa fie penibil, ma acuza pe
mine, de parca era vina mea.
I-am spus:
- Momentul a fost penibil pentru ca tu l-ai facut asa.
Bineinteles, a tacut si a scrasnit din dinti.
Se dadea culta, ca vezi doamne ea asculta
muzica de aia clasica, nu orice comercialitate ordinara si isi dadea aere de printesa din neamul Targaryen....
Aurica:
Domnisorica asta avea impresia ca,
doar pentru ca m-a servit cu un carnat o data, avea dreptul sa ridice tonul la
mine.
De exemplu, intr-o zi, cand eram ocupata cu
rearanjarea unor rafturi, a venit o clienta la mine sa ma intrebe de o carte.
I-am spus frumos ca nu o pot ajuta in acel moment si ca ar fi mai bine sa se
duca la casa, pentru ca exista mai multe sanse ca librarii de acolo sa ii dea
informatia dorita. Din moment ce nu a mai spus nimic, am crezut ca a auzit.
Dar apoi, mai tarziu, a venit Aurica asta
la mine si mi-a zis ca Xuleasca s-a rastit la ea gen:
- - Aveti cartea sau nu ?! dupa care a plecat.
Eu am incercat sa-i explic care a fost
intentia mea, dar nu puteam sa ma inteleg cu ea: mi-a spus ca din cauza mea
cheama Xuleasca OPC-ul si alte d-astea.
… Dupa care, mai tarziu, ma trezesc cu
Aurica ca vine la mine si-mi cere sa ii tin locul cat ea isi ia pauza.
- - Nu. Si nu vine OPC-ul din cauza mea, da ?
Mi-a spus si asta sa-mi iau lucrurile si sa
plec acasa.
Si de-a dracu n-am facut-o, desi ma batea
gandul.
Dupa ce facea o gramada de nasoale si ma
umplea de nervi, avea pretentia sa o salut la venire si la plecare, ca daca nu…
nu am cei 7 ani de acasa, mai.
… Draga mea, daca ma enervezi si apoi nu te
salut cand te vad nu inseamna ca n-am educatie elementara. Inseamna doar ca nu
vreau sa am de-a face cu tine. Inseamna ca nu sunt o prefacuta si tu esti
enervanta.
Atat. Nimic mai mult.
In plus, cine s-a gasit sa-mi tina mie predici despre educatie ! Fix persoana care il injura de toti mortii si ranitii pe un alt coleg, tot nou, ca nu facea destul de repede ceea ce i se cerea.
Da. Bravo ! Esti un adevarat exemplu pentru mine.
Am rezistat in conditiile acelea, cu
oamenii aia, cam doua luni. In timpul asta am realizat, dezamagita, ca nu e asa
cum ma asteptam. Nu e nimic extraordinar sa fii librar.
Mi-am dat demisia dupa prima si ultima
consfatuire. Acea consfatuire mi-a dat prilejul sa vad ca oamenii alaturi de
care lucram nu erau in stare sa enumere doua lucruri pe care le faceam bine.
Atunci, Maricica a avut gura cea mai mare
si a exagerat povestea mai mult decat o facusera ceilalti la un loc.
In tot acel timp, Ramona a tinut cu
ceilalti, nu cu mine – a ales mereu sa creada orice alta varianta decat varianta
mea. Varianta adevarata.
In ciuda faptului ca Dan ma aburea ( sau
doar incerca ), spunandu-mi chestii ca: “ Daca vrei sa-ti dai demisia, trebuie
sa depui preaviz prin care sa-ti anunti intentia si abia cand iti gasesc
inlocuitor poti sa pleci …. “
Am lasat-o singura pe Aurica la tura de 12
ore, nu m-am mai dus si i-am dat mesaj Ramonei pentru a-i comunica decizia si
a-i multumi pentru experienta.
S-au mai intamplat multe cat am stat acolo,
intamplari pe care am uitat sa le mentionez: cum ar fi data cand Berta avea
ceva impotriva cartii pe care o citeam , cand o puneam pe masa o arunca in
toate partile si ma amentinta ca va calca pe ea.
Sau cand eu, Ramona, Aurica si Maricica am
primit prajituri, ele le-au mancat pe ale lor, iar pe a mea… au lasat-o sa se
strice.
Dar poate le voi povesti alta data.
Astazi am sa ma opresc aici.
Eu am fost Ygritte si asta a fost
experienta mea ca librar
Pana data viitoare … aveti mare grija ce
meserie va alegeti !
Nu va lasati inselati de aparente !
